În această secţiune veţi găsi prezentarea cărţilor mele, clasificate, cum arată meniul, in functie de stadiul in care se afla, publicate, în curs de publicare şi în faza proiect. În fiecare sertar al meniului secţiunii veţi găsi titlul, eventual editura şi anul, la cele publicate, cuprinsul, eventual prefaţa şi câte un fragment. Pentru a nu lungi excesiv pagina fiecărui sertar, fragmentul sau o parte a lui se găseşte în altă pagină, ramificată, la care se ajunge printr-un hyperlink din pagina sertarului.
Secţiunea va fi updatată pe măsura schimbărilor efective: publicarea câte uneia din cărţile aflate acum în proces editorial, intrarea câte unei cărţi în acest proces, din stadiul de proiect, respectiv naşterea unor noi proiecte.
Opiniile cititorilor sunt bine venite în secţiunea INFORMAŢII/CONTACT. În cazul cărţilor aflate în proiect, voi ţine seama de eventualul feed back critic. Pe măsura eventualei acumulări de opinii structura sitului se va îmbogăţi cu un spaţiu destinat acestora.
