Radu-Ilarion Munteanu

Carti publicate

Disponibile in librariile online:

Nisip peste bordul nacelei (descărcare gratuită)

Despre prietenie, despre bătrâneţe - disponibila in urmatoarele librarii online: Galaxiagutenberg, Origine, ERCIS, Catholica

Trompetistul care semăna cu Melchiade

1. Glissando

- coautorat cu fiul meu Ramiro Munteanu -

editura Napoca Star, Cluj, 2001

Fragment: 17. VIZITA DIAFANEI DOAMNE

Lui Oscar Wilde, care a inventat zicala;
Lui Oscar Rörlich (Radu Cosaşu), care a colportat – o;
Lui Bob Fosse, care a ilustrat - o

Stau din nou la biroul la care am scris despre toleranţă şi statistică. Acum, locul îmi aparţine într-o măsură incomparabil mai mică decât atunci, aşa cum atunci începuse, deja, să nu mai fie al meu. Conştiinţa acestui fapt banal îmi dă un spor de confort. Nu acela al actului ilegal, nici cel al copilului care încearcă, pe furiş, pălăria sau cizmele câte unui adult din jurul său. E cu totul altceva. Un soi de comuniune. Mă simt conectat, subtil şi amărui, dacă nu la gândurile fiinţei care a moştenit, treptat, biroul, cel puţin la zgomotul lor de fond, la un fel de amprentă olfactivă, un parfum interior al individualităţii. (continuare...)

2. Nisip peste bordul nacelei,

editura LiterNet.ro, 2003:

http://editura.liternet.ro/carte.php?carte=53

Prefaţă de Horia Gârbea:

Prozatorul din noi

Cred că nu există sintagmă mai uzată decât aceea a scrierii prozei ca domnul Jourdain. Adică pe neştiute. Malgré nous! Într-adevăr s-a zis că suntem prozatori, critici, postmoderni, autori erotici, pornografi, caligrafi etc. - totul împotriva voinţei noastre. Avem tendinţa de a ne revolta împotriva celor care ne neagă conştiinţa. Dar de fapt gândim: "Ce bine ar fi!"

Ei bine, Radu-Ilarion Munteanu nu are nici măcar această scuză: de a nu şti ce face. El este tată, om serios, fizician, "pensionar în activitate", a trecut de jumătatea de veac. Deci proza pe care o scrie nu e deloc inconştientă. Totuşi, cred, ea îi este consubstanţială autorului. El scrie nu aşa cum respiră, ci aşa cum înoată sau umblă pe bicicletă: adică a învăţat odată, s-a perfecţionat şi acum lucrul merge de la sine. Dar tot conştient! (continuare...)

3. Fals tratat de alchimie onirică

Editura EIKON, Cluj, 2005
Prefaţă de Horia Gârbea:

Piatra albă sînt eu - autorul

Pe Radu-Ilarion Munteanu l-am cunoscut întîi pe internet. Mi se pare normal. Cine, azi, nu-şi cunoaşte mai întîi pe internet nevasta, amanta, poate chiar mama? Cine este el? Un Salinger de Drumul Taberei? Un Borges de Aleea Compozitorilor? Un Eco de Bucureşti-Vest? Da, da, de trei ori da! Este toate astea sau toţi ăştia, ca sa fiu mai clar, plus un Flaubert de Univers. Şi semănînd fizic cu Apollinaire şi Toulouse-Lautrec. Asta mi-am dat seama după ce l-am văzut pe viu. Deşi el putea nici să nu existe ca persoană, să fie un nick-name al unui grup de indivizi risipiţi prin lume şi pe căile virtuale ale serverelor. (continuare...)

4. Osmoze

Povestirea şi feţele timpului

editura Limes, Cluj, 2007

Prefaţă, de Liviu Antonesei:

Motto:

Consolidat între girul onorant al unui
scriitor consacrat şi ranforsajul ironicei
linii a unui mânuitor de peniţă subţire,
ambii fiind purtători ai unui emblematic
prenume roman şi cărora autorul le e
recunoscător, acest volum se dedică
Măriei Sale Dorul.

Cînd eram foarte tînăr, am scris un eseu intitulat Poezia şi feţele timpului în care diferenţiam modurile poetice, evocarea şi invocarea de pildă, în funcţie de modul de raportare la dimensiunile temporale, respectiv trecutul, prezentul, viitorul. Ce nu observasem atunci, dar am poate scuza entuziasmului tinereţii extreme, era faptul că, în ultimă instanţă, poezia aboleşte respectivele dimensiuni temporale, instituind un fel de strălucire a clipei, de explozie calmă, de „slavă stătătoare“, după cum spunea poetul, indiferent dacă soseşte pe calea evocării ori a invocaţiei, indiferent dacă activează memoria sau imaginaţia, trecutul sau prezentul. (continuare...)

5. Călătorul de serviciu

Editura Semne, Bucureşti, 2008

Prefaţă, de Daniel Cristea-Enache

Motto:

Această carte se dedică celor două fiinţe
fără de care n-ar fi existat:
F., iniţiatoare, susţinătoare şi coparticipantă la trasee
şi A., care a sugerat, susţinut şi coparticipat la elaborare.

Mi-am dorit enorm să călătoresc în străinătate şi când acest vis de copilărie, adolescenţă şi primă tinereţe s-a împlinit în sfârşit (prima „incursiune” în Europa fiind în 1999, la Budapesta), am simţit că o etapă din viaţa mea s-a încheiat; şi am intrat în alta. Norocul meu este cel al generaţiei din care fac parte. Spre deosebire de părinţii noştri, prinşi ca nişte cobai îndărătul Cortinei de Fier, noi am avut şansa istorică de a prinde căderea comunismului la o vârstă a tuturor proiectelor. N-am avut timp să ne blazăm, să ne dezgustăm de propriile noastre vise, n-am „înotat” decât puţină vreme în acel bazin înnămolit evocat de Ion D. Sîrbu în paginile sale amare. (continuare...)

6. Despre Prietenie, Despre Bătrâneţe

Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2008

Motto:

Mânăstirii Monte Cassino
Mormântulkui lui cicero
şi prismei Nicol

Prefaţă: Înşir'te mărgărite postmodern?

Provocatoare din titlu, o perifrază la cele mai cunoscute opere ciceronieie, De amicitia şi De senectute, supralicitând provocarea prin mottoul dedicaţie, cartea lui Radu-Ilarion Munteanu este un roman autobiografic sui generis, deghizat în jurnal intim. Piesele componente au nu numai dimensiuni variabile, ci şi structură literară variabilă. De la memento la proze scurte autentice. Ceea ce face ansamblul să difere esenţial de o culegere de proză este senzaţia de unitar pe care o lasă cititorului. (continuare...)

7. Trompetistul care semăna cu Melchiade

Editura Limes, Cluj, 2010

Prefaţă, de Ioan Pavel Azap:
Banchetul lui RIM

Pe Radu-Ilarion Munteanu l-am întâlnit cu ani buni în urmă, citind prima carte a unui alt Radu, [Ţuculescu], Portocale şi cascadori, în care prima povestire îi este dedicată prietenului R.I.M.. Sincer să fiu habar n-aveam cine-i R.I.M. (nici pe Radu Ţuculescu nu-l ştiam), bănuiam că e vreo iubită ascunsă sub iniţialele prenumelui, ale numelui… de fată şi ale numelui dobândit prin căsătorie - asta ca să nu se prindă ochii vigilenţi ai soacrelor, soţilor şi altor persoane din proximitatea scriitorului debutant. Pe RIM, cel în carne şi oase aveam să-l întâlnesc ceva mai târziu, peste un număr considerabil de ani, tot graţie lui Radu Ţuculescu, chiar în… maşina acestuia din urmă! Aici se impune o paranteză. Veţi fi observat diferenţa între cele două moduri de scriere, cu sau fără puncte care fac din literele anterioare – iniţiale. Între timp, autorul al cărui volum de proză încerc să-l prefaţez şi-a asumat forma fără punctuaţie ca siglă identitară şi există, la intersecţia mediului cultural, dar mai ales literar şi cel internautic persoane care nici nu-l cunosc altfel decât ca RIM). Ne îndreptam, în octombrie 2006, într-un careu aşa şi-aşa (cei trei amintiţi şi poetul Daniel Moşoiu), spre Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, “păstorit”, festivalul, de delicatul poet, şi tot atât de delicatul director al Casei de Cultură din localitate, Vasile Muste. (continuare...)